Statul român, acţionar majoritar al Blue Air. Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a preluat 75% din acţiuni

Statul român, acţionar majoritar al Blue Air. Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a preluat 75% din acţiuni
Statul român, acţionar majoritar al Blue Air. Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a preluat 75% din acţiuni / Sursa FOTO: flyblueair.com
Publicat: 17/11/2022, 14:52

Statul român, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, va prelua 75% din acţiunile companiei Blue Air, devenind acţionar majoritar. Se pare că deja au fost făcute primele demersuri în acest sens, spun reprezentanții societății de transport civil aerian.

„Am fost înştiinţaţi de începerea acestei proceduri. Până la preluarea oficială va fi un proces pe care va trebui să îl parcurgem, nu ştim exact când se va finaliza”, au declarat pentru ZF reprezentanţii Blue Air.

Acțiuni în schimbul unui ajutor de 300 milioane lei

Preluarea a 75% din acţiunile companiei a fost una dintre garanţiile pentru ajutorul de stat în valoare de 300 de milioane de lei pe care Blue Air l-a primit de la statul român. Din acest împrumut pe care compania Blue Air l-a primit de la EximBank, cu garanţia statului, societatea nu a plătit nici măcar o rată, statul fiind cel care şi-a asumat plata banilor încă din luna noiembrie 2021.

În OUG prin care este instituit cadrul legal pentru acordarea unor ajutoare de stat este prevăzut faptul că statul va prelua 75% din acţiunile companiei dacă aceasta nu va reuşi să îşi plătească datoria. Abia după un an în care statul a plătit creditul pe care tot el l-a acordat s-au demarat procedurile de preluare a 75% din acțiunile companiei.

Statul român, prin Ministerul Transporturilor şi Ministerul de Finanţe, are încă de la acordarea schemei de ajutor doi reprezentanţi în Consiliul de Administraţie al Blue Air. Ei ar fi trebuit să se asigure că operatorul aerian va fi capabil să ramburseze datoria. Compania a ajuns în incapacitate de plată şi nu au existat niciun fel de măsuri prin care statul să se asigure că va primi banii daţi companiei.

Blue Air este controlată în proporţie de 76,18% de compania Airline Invest, înfiinţată în 2019. În ambele companii, Cristian Rada este acţionar. Afacerile companiei au fost de peste 9 milioane lei în 2021. Firma mai are doar 4 angajaţi.​​

Statul român, căpușat printr-o firmă-apendice a Blue Air

Gândul a tot scris despre criza prelungită de la Blue Air. Situația prin care trece compania aeriană – ceea ce a avut ca rezultat anularea zborurilor și abandonarea pasagerilor pe aeroporturi din România și din străinătate – a scos la lumină și conexiuni cel puțin interesante, chiar la ”vârful piramidei” care acum stă să se prăbușească. Și asta în pofida ajutorului de stat primit de Blue Air, o infuzie de capital menită să redreseze compania.

Numai că, din acest ajutor, peste o jumătate de milion de euro au ajuns la o firmă-apendice a Blue Air, în al cărei acționariat apar nume legate, direct sau indirect, de Cristian Rada, proprietarul companiei Blue Air. În ultimele luni, Gândul a tot prezentat, pas cu pas, toate etapele acestui scenariu falimentar în care este implicată Blue Air, iar Ministerul Transporturilor a alocat 5 milioane de lei pentru ca pasagerii abandonați de compania low cost să fie repatriați cu ajutorul unor curse TAROM. Blue Air – transportator low cost privat – a încasat aproximativ 300 de milioane de lei de la statul român, numai că o parte din această sumă, respectiv 1,5 milioane de euro (7.721.516,72 lei), a ajuns la o subsidiară a companiei, Uplift Airport Services SRL.

Citește mai multe AICI.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar